Vinul cuprinde și exprimă în fiecare picătură tezaurul spiritual al locului de origine. Grija și priceperea vinificatorilor noștri sunt orientate spre a crea vinuri caracterizate prin autenticitate și tipicitate, aşa cum sunt vinurile din gama Tezaur, consolidând prestigiul arealului Târnave – Jidvei.
La Bălcaciu, lângă Jidvei, se află una dintre cele mai frumoase biserici fortificate din România, construită în stil gotic în secolul XV. Aici, pe unul dintre clopote se găsește gravat „Dragonul cu cap de femeie”, care poartă struguri la urechi și are coada din frunze de viță, confirmând o veche legătură ritualică între oamenii zonei și cultura viței-de-vie.
În cramele Jidvei, experiența se împletește cu dorința de a inova, punându-și puternic amprenta asupra calității vinurilor. Parte a moștenirii pe care Jidvei o lasă poporului român și, totodată, punct de referință în cupajele din soiuri alese, gama Tezaur cuprinde vinuri seci și unele dintre primele cupaje realizate în țara noastră.
Pionieri în arta armonizării vinului, specialiștii noștri au creat primele cupaje de Fetească Regală cu Sauvignon Blanc și Fetească Regală cu Muscat Ottonel din România, deschizând apetitul iubitorilor de vin pentru gusturi fine și exotice deopotrivă. Eleganța și complexitatea vinurilor Tezaur bucură gusturile oricărui cunoscător prin aromele fructate și catifelate ale cupajului de Sauvignon Blanc și Fetească Regală sau prin mixul fin de arome exotice al Muscat Ottonel-ului și cele autentice de Fetească Regală.