fbpx

Background

Spumant JIDVEI

La Jidvei, tradiția vinurilor spumante se întinde pe o perioadă de peste 60 de ani. Aceste vinuri sunt create din struguri culeși manual și folosind metoda tradițională, care implică fermentarea, limpezirea și îmbutelierea în aceeași sticlă în care are loc și a doua fermentare, conferindu-le astfel perlajul caracteristic.

Efervescent, rafinat, fremătător, vinul spumant este expresia unei libertăți aparte și a bucuriei care se regăsește deopotrivă în împlinirile mari și în lucrurile simple.

Spumant Jidvei Extra Brut

Jidvei Extra Brut se remarcă printr-o armonie perfectă între aciditatea ridicată și aromele revigorante de măr verde și citrice. Acest spumant elegant surprinde prin naturalețea sa vibrantă și prospețimea inconfundabilă. Perlajul său fin și persistent este învăluit de note subtile de flori de câmp, ierburi aromatice și o mineralitate distinctă, care reflectă caracterul unic al Podgoriei Jidvei.

Spumant Jidvei Extra Dry

Obținut din Fetească Regală, Chardonnay și Pinot Noir, acest spumant evidențiază tipicitatea fiecărui soi printr-un buchet proaspăt și expresiv. De culoare galben-pai, încântă prin perlajul fin și persistent, completat de arome florale delicate, nuanțe de autoliză de pâine proaspăt coaptă și tonuri fructate de piersică, pere și citrice. Un vin spumant plin de caracter, perfect pentru momentele speciale.

Spumant Jidvei Roze Brut

Obținut exclusiv din struguri Pinot Noir culeși manual, vinul spumant Jidvei Roze Brut impresionează prin aciditatea sa vibrantă, o mineralitate subtilă și prospețimea caracteristică. Eleganța se reflectă în perlarea delicată și arome rafinate de fructe de pădure, cireșe și merișoare, completate de accente floral-condimentate ce adaugă complexitate și un rafinament deosebit.

Soiurile clasice utilizate în producția de vinuri spumante sunt Chardonnay și Pinot Noir, iar pentru a adăuga o notă autentică folosim și Fetească Regală. Asamblarea vinului bază joacă un rol esențial, necesitând o finețe deosebită și de aceea este încredințată, de obicei, celui mai experimentat oenolog al cramei. Pentru a obține spumante deosebite, este nevoie de perioadă de maturare de cel puțin un an, iar fiecare etapă a procesului – tirajare, fermentare, remuage și degorjare – este realizată manual.

Spumantele Jidvei, produse în inima Transilvaniei, reprezintă o îmbinare armonioasă între tradiție, natură și măiestrie. Perlajul fin, aromele delicate și complexitatea reflectă unicitatea terroir-ului transilvănean și pasiunea pentru vinificație. Create după metoda tradițională, vinurile spumante Jidvei sunt o celebrare a vieții, surprinzând spiritul autentic al unei regiuni cu o istorie vitivinicolă bogată. În fiecare sticlă, regăsim o poveste despre rădăcini, inovație și bucuria de a trăi frumos.

0
Coș de cumpărături