În perioada 4 – 8 septembrie 2019 se va desfășura la Alba Iulia și Jidvei o nouă ediție a Festivalului Național de Folclor „Strugurele de Aur”. Inițiat și susținut de compania JIDVEI în urmă cu aproape două decenii, festivalul-concurs a devenit un eveniment național de tradiție, o imagine emblematică a festivalurilor de folclor din țară.
De 19 ani, acesta aduce un omagiu culturii tradiționale și contribuie în mod activ la păstrarea și promovarea valorilor spirituale românești prin descoperirea de noi și autentice talente interpretative ale folclorului muzical. Ca în fiecare an, programul festivalului este unul amplu. Interpreți îndrăgiți care au încântat cu glasurile lor generații de ascultători vor urca pe scenă alături de tineri talentați care duc mai departe bogata noastră zestre de cântec și port popular.
Ca în fiecare an, concursul se derulează pe două secțiuni: soliști vocali și soliști instrumentiști. În urma preselecției, care a avut loc în data de 8 iulie 2019, juriul a selectat pentru a evolua în cadrul concursului 36 de concurenți, trei dintre aceștia fiind din afara țării, respectiv din Serbia. Concurenții, cu vârste cuprinse între 16 și 32 de ani, așteaptă confirmarea valorii lor interpretative din partea juriului festivalului alcătuit din specialiști de prestigiu din țară, dar și din Serbia și Republica Moldova.
Ediția de anul acesta vine cu o schimbare în programul festivalului, astfel încât concursul și recitalurile se vor desfășura în zilele de 4 și 5 septembrie, iar Gala laureaților va avea loc vineri, 6 septembrie. Ziua de sâmbătă va fi dedicată activităților educative destinate tinerilor concurenți și va include în program vizitarea plantațiilor de viță-de-vie și a cramelor Jidvei. Duminică, 8 septembrie, Gala laureaților își va afla ecoul la Jidvei, locul în care s-a făcut primul pas spre ceea ce avea să se transforme, în timp, într-unul dintre cele mai prestigioase evenimente de profil din întreaga țară. Întoarcerea la Jidvei are o profundă semnificație și încărcătură emoțională, simbolizând întoarcerea la rădăcini, la locurile și oamenii care au dat viață poveștilor vinului, la cei care continuă să reprezinte o sursă de inspirație pentru noi în păstrarea tradițiilor vinului, a cântecului, portului și graiului românesc.
Timp de patru zile, pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor din Alba Iulia și pe scena din Piața Centrală din localitatea Jidvei, vor evolua interpreți vocali și soliști instrumentiști. Concursul și Gala laureaților vor fi transmise în direct pe TVR 1, în fiecare dintre zilele de 4, 5 și 6 septembrie 2019, începând cu ora 18.00, iar recitalurile vor fi înregistrate și difuzate ulterior în cadrul bine-cunoscutei emisiuni de televiziune „Tezaur Folcloric”.
Festivalul se derulează în parteneriat cu Consiliul Județean Alba, Centrul de Cultură „Augustin Bena” Alba și în coproducție cu Societatea Română de Televiziune. Parteneri media: Radio România Cluj, Ziarul Unirea și Alba 24.
Persoane de contact:
Ioana Maria Ardelean – Director Festival, ioana.ardelean@www.jidvei.ro
Cristian Fuga – Director Executiv Festival, cristi.fuga@www.jidvei.ro