NOUTĂŢI

Concurs „Cuvinte de Mare Unire. Mesaj pentru România următorilor 100 de ani”

Cu prilejul Primului Centenar al României Mari, Jidvei a adus un omagiu tuturor celor care s-au dedicat înfăptuirii unității naționale, prin lansarea Vinului Unirii, produs aniversar care celebrează acest moment de sărbătoare a tuturor românilor. Compania Jidvei a desfășurat pe tot parcursul anului 2018 campania „Moment de Mare Unire”, care a cuprins o serie de evenimente și concursuri tematice împărțite pe mai multe secțiuni – Cuvinte de Mare Unire, Artă de Mare Unire și Muzică de Mare Unire.

În prag de sărbătoare, Jidvei te invită la un moment de reflecție asupra istoriei și la un exercițiu de imaginație despre viitor. Intră pe pagina oficială Facebook Jidvei și scrie un text în comentariile postării legate de concurs, care să răspundă la întrebarea: „Dacă rețelele sociale ar exista și peste 100 de ani, tu ce mesaj le-ai lăsa românilor de atunci?”. După postarea comentariului, oficial ești înscris în concurs. Cele mai inspirate 100 de mesaje vor fi premiate cu câte o cutie de două vinuri din gama Vinul Unirii Jidvei.

Înscrierile se pot face până cel târziu joi, 6 decembrie 2018, ora 20:00. Numele câștigătorilor vor fi anunțate vineri, 7 decembrie 2018, și vor fi afișate pe pagina de Facebook Jidvei.

Regulamentul complet al concursului îl poți consulta aici.

Îți dorim multă inspirație și creativitate!