NOUTĂŢI

Jidvei produce și anul acesta vinul de gheață – Eiswein Jidvei

Joi, 5 decembrie, la primele ore ale dimineții, când temperaturile se mențin scăzute, la Jidvei a început ultimul cules al anului 2019, de pe parcelele de struguri din soiul Traminer roz, special păstrați pentru producerea vinului de gheață. Aceste parcele se situează lângă crama gravitațională Tăuni, la peste 500 m altitudine și expoziție sudică, toate procedurile de vinificație urmând a se desfășura în această cramă.

Vinurile Jidvei distinse cu două medalii de aur la International Bulk Wine Competition 2019

În perioada 2-3 decembrie 2019, vinuri provenite de la peste 250 de producători din douăzeci și două de țări producătoare de vin au fost jurizate în cadrul competiției organizate de World Bulk Wine Exhibition, cel mai mare târg dedicat industriei vinurilor vrac la nivel mondial, care a avut loc în Amsterdam.

Asociația Jidvei - Viitor prin Educație a devenit partener al Comitetului Olimpic și Sportiv Român

Luni, 25 noiembrie 2019, în Sala Amfiteatru din incinta Casei Olimpice, sediul COSR, a avut loc evenimentul de semnare a acordului de parteneriat dintre Asociația Jidvei - Viitor prin Educație și Comitetul Olimpic și Sportiv Român. Acordul a fost semnat de către domnii Mihai Covaliu, președintele COSR, și ing. Claudiu Necșulescu, președintele Grupului Jidvei.

Astfel, Asociația Jidvei - Viitor prin Educație va susține activitatea COSR în vederea pregătirii echipei României - Team Romania – pentru participarea acesteia la Jocurile Olimpice de la Tokyo 2020.

Președintele grupului Jidvei, Claudiu Necșulescu, printre cele 30 de personalități ale business-ului românesc desemnate de Forbes în cadrul „Forbes România 30 pentru RO30”

În data de 30 octombrie 2019, în atmosfera festivă a Sălii Unirii de la Palatul Parlamentului, compania Jidvei a fost alături de Forbes România și de cei peste 300 de oameni de afaceri, manageri, bancheri, antreprenori și consultanți de top la cea de-a șaptea ediție a Galei Forbes 500 Business Awards, cel mai important eveniment de business din România.

O viață mai bună în Orașe Tinere prin educarea gustului

În perioada 23-27 octombrie 2019, orașul Iași, actuala Capitală a Tineretului din România, a găzduit Summitul Tinerilor, cel mai ambițios eveniment de învățare, dezbatere, decizie. Desfășurat sub deviza „Imaginează! Crede! Revoluționează!”, evenimentul a fost o bună ocazie pentru ca tinerii să exploreze îndeaproape, prin ateliere și proiecte concrete, ce înseamnă să crezi în propriile puteri pentru a putea să revoluționezi percepții și perspective.

Concursul Maître d’Hotel – Trofeul „Marian Bugan” 2019 şi-a desemnat câștigătorii

Castelul Bethlen-Haller a găzduit și anul acesta finala celei de-a XVII-a ediții a concursului Maître d’Hotel – Trofeul „Marian Bugan”. Competiția dedicată profesioniștilor din domeniul HoReCa din întreaga țară s-a desfășurat în perioada 24-25 octombrie 2019, iar participanții și-au putut dovedi talentul și pregătirea în domeniu în cadrul unor probe riguros jurizate.