Expresia latină Nec Plus Ultra a devenit în timp un simbol al excelenței, marcând realizări de excepție. A fost transpusă și în denumirea vinurilor Jidvei care surprind, de fiecare dată, prin gustul perfect echilibrat și aromele complexe și elegante.
Nec Plus Ultra – „Până aici, dincolo nu se mai poate! ” – este expresia latină care, spune legenda, a fost gravată de Hercule pe promontoriile Gibraltarului, definind limitele lumii antice. Navigatorii care încercau să traverseze Strâmtoarea erau astfel avertizați să nu meargă mai departe, deoarece au ajuns la capătul lumii. Astăzi, expresia este folosită pentru a marca o realizare de excepție, un punct culminant, un vârf.
Obținute în urma unui proces de vinificație urmărit cu deosebită grijă și atenție, vinurile Nec Plus Ultra sunt expresia îndrăznelii de a face un pas mai departe, de a depăși limitele și de a atinge ceea ce părea de neatins.
Primul vin al gamei, Sauvignon Blanc 2009, a fost cel mai premiat vin alb românesc în anul lansării sale, fiind distins cu 8 medalii la cele mai importante concursuri internaționale de vinuri.