Mundus Vini și-a desemnat vinurile câștigătoare în urma unor jurizări exigente la care au participat reputați specialiști ai vinului de la nivel mondial. Vinurile Jidvei au fost distinse cu 11 medalii – 6 medalii de aur și 5 medalii de argint, adunând cel mai mare număr de medalii câștigate de un producător român, în cadrul Spring Tasting de anul acesta.
„Fiecare medalie primită de vinurile noastre la consursurile naționale și internaționale ne motivează să continuăm pe drumul ales cu și mai multă pasiune, cu și mai mult entuziasm. Misiunea noastră este aceea de a pune în valoare, cu măiestrie și dăruire, potențialul unic al terroir-ului din Podgoria Jidvei și diversitatea ecosistemului celor 2.500 hectare de plantații viticole pe care le avem în grijă.
Dorim să oferim mai mult decât vinuri bune și să creăm adevărate povești de autenticitate care să poarte peste tot în lume esența terroir-ului din inima Transilvaniei și a spiritului românesc. Aceste distincții ne poziționează lângă cei mai buni producători, iar recunoașterea muncii noastre se reflectă și asupra imaginii României ca țară cu un potential viticol, încă, nu suficient de bine cunoscut la nivel internațional.” – Ana Necșulescu, Director de Comunicare Jidvei
Mysterium Brut Vintage 2021, Eiswein Jidvei 2019, Castel Traminer Roz 2017 și vinurile de vinotecă – Fetească Regală 2009 și Riesling Italian 2009, au obținut medalii de aur.
Grigorescu Fetească Regală, din recolta anului 2022, a fost desemnat Best of Show Romania white in retail markets și a primit medalie de aur.
Cu medalii de argint au fost distinse vinurile Owner’s Choice Ana Sauvignon Blanc 2022, Mysterium Roze Brut Vintage 2021, Scintti Brut Fetească Regală, Tezaur MO+FR 2022 și Weinland Fetească Regală 2022.
Cei 268 de jurați internaționali au evaluat 7.430 de probe de vinuri din 45 de țări, dintre care 183 de vinuri degustate au fost din România. Ne bucură când vedem că unicitatea și calitatea vinului românesc sunt recunoscute și apreciate la cel mai înalt nivel, însă, cea mai importantă recunoaștere, rămâne aprecierea iubitorilor de vin.