Sâmbătă, 10 iunie, la Castelul Bethlen-Haller de la Cetatea de Baltă, a avut loc cea de-a doua ediție a concursului „Vin de casă din must de la Jidvei”. Concursul s-a adresat micilor producători de vin de casă care au achiziționat minimum 200 de kg de must de la Jidvei în campania desfășurată în perioada august-octombrie 2016.
Campania „Vin de casă din must de la Jidvei” a pornit din dorința de a populariza tradițiile naționale de producere a vinurilor de casă, de a promova vinul de casă de calitate obținut din must de la Jidvei, precum și de a facilita un schimb de informații, feedback și experiență între micii producători și experții companiei Jidvei.
Participanții înscriși în concurs pe site-ul www.mustdewww.jidvei.ro au trimis probele de vin din soiurile Sauvignon Blanc sau Fetească Regală cu Muscat Ottonel, până la data de 31 mai 2017. Toate probele trimise și acceptate în concurs au fost jurizate de către zece reprezentanți ai Asociației Degustătorilor Autorizați din România (A.D.A.R.).
Ediția de anul acesta a avut ca element de noutate posibilitatea ca participanții care au trimis probe în concurs să ia parte la procesul de jurizare, analizând după standardele A.D.A.R., toate probele înscrise în concurs. Această jurizare are ca scop educarea, încurajarea și creșterea implicării participanților în timpul concursului.
Pentru a face parte din comisia de jurizare, participanții au achitat o taxă de înscriere de 200 de lei. Banii strânși din taxele de înscriere în comisia de jurizare vor fi donați, alături de o contribuție din partea companiei Jidvei, către Asociația Autism Europa Bistrița, susținând astfel inițiativa „Suflet de stea”, eveniment caritabil care se va desfășura vineri, 23 iunie 2017, în Bistrița.
În ceea ce privește evaluarea calității vinurilor, aceasta s-a realizat prin metoda scării de 100 de puncte, prin completarea „Fișei de degustare comună O.I.V. – U.I.O.E. pentru utilizare la concursuri internaționale – Vinuri liniștite”. Premiile acordate în cadrul jurizării A.D.A.R. constă în produse de vinificație, în funcție de valoarea premiului câștigat: Locul I (92-100 puncte) – 3.000 lei, Locul II (86-91,9 puncte) – 2.000 lei, Locul III (82-85,9 puncte) – 1.000 lei.
Câștigătorii acestei ediții sunt următorii:
• Locul I – Dl. Radu Scorțea pentru soiul Sauvignon Blanc
• Locul II – Dl. Nicolae Țăroi pentru cupajul Sauvignon Blanc și Fetească Regală cu Muscat Ottonel
• Locul III – Dl. Emil Coman pentru soiul Sauvignon Blanc
De asemenea, s-au acordat premii participanților la concurs care au făcut parte din Comisia de jurizare. Premiile au constat în cursuri de degustători autorizați susținute de A.D.A.R.
• Premiul pentru cel mai bun degustător oferit celui care a fost cel mai aproape de rezultatele degustătorilor profesioniști – Dl. Mirel Rus
• Premiul de recunoaștere acordat persoanei care își recunoaște vinul trimis în concurs – Dl. Radu Scorțea