Suntem mândri să anunțăm lansarea unei noi campanii de comunicare care celebrează originile noastre din Transilvania, o regiune încărcată de istorie vitivinicolă și de tradiții autentice. „Eu sunt Jidvei. Născut în inima Transilvaniei, desăvârșit în Țara Vinului.” este mai mult decât un mesaj, este o poveste despre legătura profundă cu pământul nostru care de 800 ani rodește viță-de-vie și cu generațiile de viticultori care au transmis, peste timp, tainele vinului.
„Păstrăm vie tradiția pământului din inima Transilvaniei, numit de veacuri Țara Vinului, pentru că trecutul ne este rădăcină, iar viitorul este o promisiune fermă. Avem privilegiul de a duce mai departe moștenirea unei regiuni cu sute de ani de istorie în viticultură prin vinuri care sunt o reflexie a terroir-ului și a valorilor familiei Jidvei. Pentru noi, fiecare pahar cu vin este un omagiu adus tradiției și străduinței celor care au muncit înaintea noastră.” – Ana Necșulescu, Director de Comunicare Jidvei.
Campania de comunicare evocă spiritul nobil al Transilvaniei, punând în valoare terroir-ul unic, biodiversitatea și devotamentul oamenilor locului față de arta vinului. Vom adresa mesajul în spoturi TV, activări digitale, evenimente speciale și degustări de vinuri, pentru a aduce în atenția publicului nu doar vinuri premium Jidvei, ci mai ales povestea Țării Vinului – Weinland, atestată documentar încă din 1200, care străbate secolele.
„Pentru mine, „Eu sunt Jidvei.” reprezintă mai mult decât o afirmație – este asumarea unei mari responsabilități. Ca parte a celei de-a treia generații, am misiunea de a duce mai departe respectul și pasiunea pentru vin. „Eu sunt Jidvei.” întruchipează principiile noastre, recunoștința pentru generozitatea naturii și pentru dăruirea celor care au pus vița-de-vie în centrul vieții lor.”– Maria Necșulescu, Director General Jidvei
Dorim să le mulțumim tuturor celor care ne-au ajutat să construim mesajul campaniei de comunicare și să transpunem în imagini și în cuvinte ce înseamnă Jidvei astăzi: agenția Jam Sessions, consultantul de brand Alexandra Tînjală, echipa StudioSet, regizorul Des Mullan și directorul de imagine Marius Apopei. Împreună, am reușit să conturăm o campanie de comunicare care reflectă esența brandului nostru.
Eu sunt Jidvei. Născut în inima Transilvaniei, desăvârșit în Țara Vinului.