fbpx

10 zile, 5 simțuri, 2 vinuri – cu Jidvei la Art Safari Bucharest

Fiecare început are frumusețea lui. Iar noi ne aflăm astăzi la începutul unei colaborări speciale cu Muzeul Temporar Art Safari, organizat anual sub patronajul Ministerului Culturii. Pentru Jidvei asocierea în calitate de partener oficial Art Safari este un motiv de mândrie și o ocazie în plus de a vorbi despre munca noastră, dar și despre pasiunea pentru tradiții păstrate în spirit contemporan.

„Susținerea artei, a culturii și a educației a fost întotdeauna o componentă importantă pentru Jidvei. Astăzi, celebrăm toate aceste lucruri printr-un parteneriat care aduce în fața publicului iubitor de artă și a celor care iubesc arta vinului două vinuri noi, sub eticheta Wine Safari. O lansare specială pe măsura acestui parteneriat, două vinuri „surori”, unul alb și unul roze, a căror etichetă poartă semnătura surorilor Laura și Livia Greacă”, a spus Ana Necșulescu, marketing manager Jidvei.

Universul Art Safari a fost inspirație pură în crearea vinurilor Wine Safari, ajutându-ne să aducem împreună expresia plină de savoare a terroirului nostru grație artei vinificatorilor Jidvei și arta contemporană prin amprenta creativă pe care și-au pus-o surorile Greacă în conceperea etichetelor Wine Safari. Un Sauvignon Blanc expresiv și un Roze exuberant, două vinuri cu note fructate încântătoare, puternice, dar în același timp delicate și expresive.

În perioada 16-26 septembrie 2021, vă invităm să descoperiți sau să redescoperiți universul Jidvei într-un spațiu curajos amenajat în cadrul expoziției Art Safari de la Palatul Dacia din Centrul Vechi. Alături de partenerii noștri, am imaginat un Univers Mic creat în jurul artei vechi și a celei noi, dar infinit în esența sa – căci elemente simbol ale viticulturii și tradițiilor din Valea Târnavelor sunt armonios însoțite de elemente de inovație contemporană. Vă invităm în Universul Jidvei, acesta fiind expresia drumului parcurs de Jidvei în ultimii 20 de ani. Un drum construit pas cu pas, și devenit posibil grație abordării care leagă strâns respectul pentru tradițiile viticole și deschiderea către tehnologii contemporane de vinificație.

Jidvei este pionier în România în ceea ce privește inovația și implementarea tehnologiilor noi, deținând cea mai mare cramă gravitațională din Europa și prima din România, prima mașină de plantat cu GPS din Europa și primul sistem de vinificație complet computerizat. Jidvei a înființat prima școală privată de viță-de-vie, fiind singurul deținător de plantații bază din România, cu cea mai mare capacitate de vițe altoite anual. Totodată, compania a realizat cele mai mari investiții în domeniul vitivinicol din România, de peste 100 milioane de euro și are, în prezent, cea mai mare capacitate de stocare – peste 35 milioane de litri.

Vă așteptăm, așadar, pe toată perioada desfășurării festivalului, să pătrundeți în lumea artei, unde tradiția și inovația sunt aduse laolaltă timp de 10 zile. Deschidem vinurile Wine Safari și celebrăm împreună arta, într-o atmosferă inedită.

0
Coș de cumpărături